Am gasit-o!


Gata s-au finisat cautarile si frustrarile. Dupa o luna si jumatate am gasit-o. E ceea ce mi-am dorit. Cei drept a trebuit sa facem ceva compromisuri pentru ca dupa cum va ziceam nu exista casa perfecta. Locatia nu e exact unde noi am vrut e un pic mai departe de unde suntem acum, insa are alte avantaje care au cintarit destul de mult ca sa ne faca sa o alegem.
Tot procesul de cautari a fost unul destul de stresant. Daca la inceput a fost vesel, peste vreo 4 saptamini de vazut case deja eram obosita. Mi se parea ca toate sunt la fel si nicidecum nu gaseam ceva care sa ma faca sa zic " pe aceasta o vreau". Defapt au fost vreo doua, insa ele se vindeau foarte repede si nici nu ajungem sa punem oferta. Ce am invatat din tot procesul e faptul ca, casele bune cu pret real se vind foarte repede, asa ca trebuie sa actionezi rapid.
Sa va povestesc si despre o casa pe care eram cit pe ce sa o luam insa ne-am oprit la timp si cred ca am facut cea mai buna decizie.
Gasisem o casa in zona care noua tare ne place insa casa avea nevoie de renovari serioase. Basmentul nu era finisat, bucataria era de pe timpul lui Lenin, covorul pe jos foarte murdar unicul avantaj era pretul . La inceput ne gindisem noi ca suntem OK sa facem reparatii. Ziceam ca pentru 20K facem casa exact dupa gustul nostru. Am pus oferta cu 10K mai putin decit cereau ei insa a fost refuzata. Nu au vrut sa scada din pret, motivind ca era noua pe piata si ca nu au unde se grabi. Le-am oferit cu 5K mai putin decit cereau si au acceptat cu o singura conditie, ca sa ne mutam la sfirsit de Aprilie. La inceput noi am spus Da, ca dupa citeva ore dupa ce am mai stat si contemplat si sa ne dam seama ca vrem o casa care sa fie moving ready. Nu suntem noi oamenii care se pricep la renovari si in plus timpul care trebuie sa il depui tot costa bani. Asa ca am decis sa mai ridicam putin bugetul si sa cautam ceva mai nou. Si uite asa am dat peste casa noastra, deja pot sa o numesc asa :)
Si cu aceasta casa a fost tot o intimplare sau noroc sa-i zic asa. Ma tot uitam pe realtor.ca sa mai vad ce este nou pe piata si pentru ca ridicasem suma vedeam mai multe acum. La un moment vad un model care foarte mult imi placuse(Minto Manhattan model) si repede intreb agenta daca casa e de vinzare. Spre surprinderea ei acea casa era pe piata din Februarie. Am convenit sa mergem a doua zi sa o vedem. Dimineata ma suna agenta si imi zice ca acea casa e conditionally sold. Eram asa de suparata ca nu mai vroiam sa vad case o bucata de timp. Totusi casa aceea imi statea in minte asa ca nu stau mult si contactez agentul care se ocupa de vinzarea ei si ii zic ca imi place tare casa si ca as fi dispusa sa o cumpar fara macar sa o vad si ca daca cumva nu merge dealul cu cei care au pus primii oferta sa ma contacteze ca eu o vreau. Si sa vede-ti...peste o ora ma suna omul sa imi zica ca primii cumparatori nu au fost aprobati la banca. Cu regret multa lume face o greseala atunci cind vor sa cumpere casa. Multi din ei online incearca sa vada un estimate, adica pentru cam ce suma ar fi ei acceptati de banca, si daca calculatorul online le zice sa zicem 400K ei merg si cauta casa de asa suma, ca in final cind gasesc casa si merg la banca nu sunt aprobati. Noi am facut invers. Intii am mers la banca sa luam approvalul dupa care am inceput cautarile.
Asa deci, dupa ce mi-a zis ca nu s-a primit cu primii cumparatori imediam am sunat agenta si am mers sa vedem casa. Va zic sincer a fost prima casa care arata mai bine in realitate decit in poze. Am vazut, ne-a placut, am pus oferta, am negociat putin, s-a acceptat, am facut home inspection si pe data de 17 Mai casa o sa fie pe numele nostru iar noi la ora 6 seara putem sa mergem in noua noastra Casa.
O sa mai scriu un articol putin mai detaliat in ceea ce tine procesul de inspectia casei, avocat, cheltuieli de closing etc. Daca aveti ceva intrebari eu le astept :)

Comments

  1. Felicitari! Sa o stapaniti sanatosi si sa cresteti frumos ca familie!
    Noi am luat casa in 3 zile de cand am inceput sa cautam, cand citesc prin cate analize ati trecut voi, oameni cu capul pe umeri, imi dau seama ce inconstienti am fost :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mersi Sorina. Atit timp cit ati facut alegerea corecta si nu regretati e de bine ;)

      Delete
  2. Felicitari !!!!,
    sa fie intr-un ceas bun, sa va bucurati de ea, sa va vedeti copii crescand in ea, si sa va coloreze toti peretii!!!
    (noi asa am patit, :))))

    ReplyDelete
  3. Primeste si felicitarile mele! Sa aveti parte de multe bucurii in ea si cum ziceau si comentatorii de mai sus, sa faceti copii care s-o animeze! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa inteleg ca pasul "natural" sau normal dupa cumpararea unei case e sa faci copii? daca da, atunci ne punem pe treaba :))

      Delete
    2. Nu, nu e neaparat un pas "natural", fiecare e liber sa faca ce considera el ca e "natural" sa faca, dar daca vi-i si doriti, why not? :). Eu, teoretic, de exemplu, vreau copii, macar unul, acolo, dar parca, "natural", as vrea sa mai stau un pic fara :). Acestea sunt alegeri personale.

      Delete
    3. Eu mi-i doresc, insa "natural" am impresia ca mereu o sa vreau sa mai amin momentul :)

      Delete
  4. sa fiti fericiti in ea si sa ne mai aratati poze si cu iarba si flori.
    felicitari!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cum se face cald si am posibilitatea sa pun niste flori (macar si de cele artificiale ca nu o am eu tare cu gradinaritul) neaparat postez poze.

      Delete
  5. Sa va bucurati de noul cuib si de cei care-i trec pragul!
    GM

    ReplyDelete
  6. Bravo fata ! Sa va fie "ACASA" si nu "casa" ! Poze asteptam :)

    ReplyDelete
  7. Bravo! Sincere felicitări şi să vă bucuraţi de ea.
    Aşteptăm poze :)

    ReplyDelete
  8. felicitari! nu v-a tentat o casa cu gradina?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mersi. Gradina nu a fost pentru noi un must. Desigur ca avea sa fie mai bine daca era una mai mare, insa pentru inceput suntem multumiti cu ce avem.Avem loc de un BBQ si o masa cu scauna. Daca te gindesti la partea buna..mai putin de lucru pentru noi :)

      Delete
    2. la cat tine iarna in ontario... nu-i bai lipsa gradinei

      Delete
  9. Apuc sa intru tot mai greu pe net...oricum FELICITAAAAAAARI!!!
    Este superba! Sa pentreceti clipe minunate acolo la noua voastra casa si sa o stapaniti sanatosi!

    ReplyDelete
  10. Felicitari Anisoara eu abia am inceput procesul. Vreau sa va vad mai multe poze cu casa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Oo have fun Dia. E vesel la inceput pe urma nu chiar :) asa ca sper sa o gasiti cit mai repede pe a voastra. Iti trimit pe un PM

      Delete
  11. felicitari, sa o stapaniti sanatosi!!!!

    ReplyDelete

Post a Comment